Ninsoare cu lacrimi
13.01.2017
Când ninge, mi-e dor,
Și doru mi-e prins între lacrimi
Ninsoare cu lacrimi, ce dor,
Ninsoare de patimi.
Când totul e alb, mi-e sufletul trist,
De parcă ar cere noi definiții
Ale metaforei: "Eu exist!"
Prin visul speriat de premoniții.
Când soarele, prea timid, strălucește,
Mi-e gândul pustiu de trăiri,
Și inima-mi parcă jelește
După neînceputele-amintiri.
Când noaptea e-aproape, gemând,
Mi-e trupul plin de albastru,
Dorință-amorțită, vis așteptând,
Un nou început, sau dezastru.
E iarnă, e rece, e totu-nghețat,
Și nu mă mai mișcă nici gerul
Ce-n viața-mi pustie s-a strecurat,
Încremenindu-mi reperul.
E timpul veșniciei, de clipe uitat,
Îl respir și-l trăiesc adormită,
O mîngâiere-am așteptat,
Dar de-așteptări am fost rănită...
13.01.2017