Ninsoare cu lacrimi

13.01.2017

Când ninge, mi-e dor,

Și doru mi-e prins între lacrimi

Ninsoare cu lacrimi, ce dor,

Ninsoare de patimi.

Când totul e alb, mi-e sufletul trist,

De parcă ar cere noi definiții

Ale metaforei: "Eu exist!"

Prin visul speriat de premoniții.

Când soarele, prea timid, strălucește,

Mi-e gândul pustiu de trăiri,

Și inima-mi parcă jelește

După neînceputele-amintiri.

Când noaptea e-aproape, gemând,

Mi-e trupul plin de albastru,

Dorință-amorțită, vis așteptând,

Un nou început, sau dezastru.

E iarnă, e rece, e totu-nghețat,

Și nu mă mai mișcă nici gerul

Ce-n viața-mi pustie s-a strecurat,

Încremenindu-mi reperul.

E timpul veșniciei, de clipe uitat,

Îl respir și-l trăiesc adormită,

O mîngâiere-am așteptat,

Dar de-așteptări am fost rănită...

13.01.2017