O viață albastră - fragment

24.01.2018

S-a agățat de un gând și a plecat spre un tărâm forfecat de vânturile agonizante ale singurătății. Pledoaria sufletului ei s-a încheiat cu o lacrimă ștearsă cu spatele mânecii în grabă. Nimic din ceea ce se profila pe lângă umila-i ființă nu mai ajungea la metamorfozele propriilor păreri. Totul era nimic, nimic era destul...

S-a lăsat mângâiată de vânt și biciuită de ploaie. Amarnică-i clipa! Fugea de destin, iar patima-i se stingea cu fiecare an, asemeni unei clipe. Îi era din când în când foame de viață și atunci se reinventa, de fiecare dată cu altă intensitate, mereu cu aceeași jovialitate. Până când... până când fulgerul s-a furișat într-un loc adânc al ființei sale și i-a luminat toate ungherele întunecate, uitate, șterse... Și-atunci a văzut ceea ce nu dorea să privească și s-a retras într-o carapace de resemnare...

După lumina orbitoare a urmat tunetul surd al tăcerii. Și-a acoperit atunci visele și s-a cuibărit pe-o geană de noapte. Nici luna nu i-a mai ascultat suspinul, nici clipele nu i-au mai dus dorul. O forfotă acută de lacrimi s-au abătut asupra sa, umezind obrajii somnului fără de vise.

O viață albastră...

07.05.2015

Ascultând Yanni: The Mermaid - Out of Silence